Home                Profile                Contact              

miercuri, 9 septembrie 2009

Primul loc de munca

Imi propun de ceva vreme sa scriu pe blog, dar nu pot. Lipsa timpului ma omoara. Si imi e dor de blog*, m-am obisnuit cu el. Pe aici imi expun frustrarile, obsesiile, momentele de dezamagire si fericire... am si momente de autoanaliza...

Si timpul.. unde fuge timpul? Am vazut cum e sa nu mai ai timp de nimic. Cum e sa lucrezi de dimineata pana seara, sa stai in fata unui ecran si sa-ti fuga ochii, sa nu ai spor, sa nu ai inspiratie, sa mearga toate rau.
Am vazut si ca productivitatea mea cea mai mare e dimineata. Ca atunci dau eu randament, ca sunt in stare sa lucrez si bine si cu spor, dar doar dimineata. Si nu 8-9-10 ore. Ci maxim patru. Acomodarea cu programul de 8-9-10 ore a fost criminala. Iar cand in sfarsit m-am obisnuit, s-a terminat. S-a terminat practica. Si nu mi-a parut rau ca ma mai pot bucura de o luna de vacanta. Probabil ultima. Si cand ma gandesc ca voi face asta pana la 60 de ani... Chiar asa mult? Trist.

Am invatat multe. A fost o experienta noua. O perioada cu bune si rele. Am castigat experienta. Si am cunoscut oameni noi. Oameni care m-au impresionat si de la care as avea ce sa invat. Oameni tineri, frumosi, buni, capabili, competenti... care m-ar putea ajuta sa cresc. Cu care se poate vorbi pe mai multe teme, nu doar despre serviciu. Am vazut ca nu sunt atat de entuziasmata ca ei si m-am gandit ca probabil am o problema. Sau probabil ca nu. Probabil ca ei s-au obisnuit deja. Eu am reusit abia spre sfarsit. Inceputul a fost criminal. Ajungeam acasa si nu eram in stare sa fac nimic. Ma asezam pe canapea si imi era greu sa ma ridic sa ajung in bucatarie, sa mananc. Nu am mai vrut sa aud de calculator apoi. De stat pe mess, de citit mailuri, de bloguit - de nimic ce implica calculatorul. Pana si sunetul ventilatorului a ajuns sa ma deranjeze. Muzica ma deranja. Linistea, la fel. Nu-mi mai gaseam locul. Si trebuia sa plec de acasa. Trebuia sa ies din mediul acela, unde nu ma atragea decat patul si care ar fi putut sa devina bolnavicios. Si plecam. Ma duceam, contrar obiceiului meu, pe jos. Si ajungeam.. unde ajungeam.
Clujul continua sa fie pentru mine un refugiu, un loc unde ma bucur pur si simplu si unde gasesc mereu ceva nou, placut, care ma atrage si ma incanta. L-am redescoperit cu ocazia plimbarilor lungi, la fel de incantator, de linistitor si de agitat in acelasi timp.

Simteam "nevoia de oameni" si totusi imi doream sa fiu singura. Asa ca agitatia din jurul meu era buna. Pana la un punct. In functie de ceea ce ai nevoie, alegi diferite zone. Uneori ma cuprindea singuritatea si trebuia sa ies din starea care nu aducea nimic bun. Alteori asa-mi limpezeam gandurile. Dupa orele petrecute la birou, eram atat de incarcata, de uzata parca, desi nu era chiar atat de mult si de complicat. Nu-mi explic nici acum de ce ma simteam asa. De ce totul era atat de negru. Imi placea si nu prea ceea ce faceam. Ma bucuram sa invat unele lucruri noi. Sa fac diferite taskuri. Sa iau contact cu alte tehnologii. Sa invat si sa experimentez.

Privind inapoi, a fost o experienta. Ca orice experienta, a avut si plusuri si minusuri. Trebuie doar sa invat sa le observ pe amandoua, sa le asez in balanta si sa incerc sa echilibrez, chiar sa ies pe plus cu cele bune. Asta pentru binele meu. Pentru ca o viata intreaga voi lucra si trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul, sa incerc sa fac totul cat mai placut posibil...



* Si ca o promisiune, pana la 1 octombrie voi scrie zilnic pe blog. Pentru ca-mi place. Pentru ca am ce spune. Pentru a recupera momentele pierdute.

6 comentarii:

  1. Anonim1:10 p.m.

    pai daca nu-ti place la lucru, 8 ore in fata calculatorului, poate nu ti-ai ales bine vocatia. Sper sa nu te superi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am de ce sa ma supar. E posibil sa fi gresit, e posibil sa nu.
    Eu consider totusi ca a fost vorba de adaptare. La un program fix, la taskuri precise, la deadline-uri, la un colectiv nou, la un mediu nou, la o tehnologie noua, cu care nu mai lucrasem, la...

    Tare mi-as dori sa stiu cine esti, anonimule...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici mie nu-mi place programul fix. Pt internship-ul meu, mi-a luat multe zile sa ma obisnuiesc. Te inteleg perfect

    Iar pt cele 8-10 ore pe zi la munca, de-aia vreau sa fiu seful meu propriu :))

    RăspundețiȘtergere
  4. PS: o sa faci asta pana la 65 de ani :))

    RăspundețiȘtergere
  5. PPS: Sadoveanu plange cu lacrimi de crocodil si Nichita Stanescu face supradoza

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim9:23 p.m.

    b***h, ziceai ca postezi un articol pe zi. Mai ai 2 ore, 36 de minute 30 de secunde pentru cel de azi. Baga... :D

    RăspundețiȘtergere