Mi-e somn. Ma doare. Vreau sa visez..
E o senzatie ciudata, o stare de neliniste si totusi de pace. Vad cerul atat de negru si de jos. Norii apasa peste oras. Asteptarea ploii ma oboseste. Durerea e tot mai slaba, dar nu dispare.. Gandurile se invart in cerc, ratacesc, cauta ceva ce nu apare. Nu pot sa ma concentrez la nimic. Linistea din camera ma cuprinde. Oboseala joaca si ea un rol important. E destul de racoare. Nu ma imbrac, nu inchid geamul... las racoarea sa ma cuprinda. Incerc sa descriu starea in care ma aflu in timp ce o traiesc, sa zugravesc fiecare emotie si gand. Nu e usor. Abandonez, cred. Nu pot sa ma mai lupt cu mine. Si de fapt, pentru ce ma lupt cu mine?
E o senzatie ciudata, o stare de neliniste si totusi de pace. Vad cerul atat de negru si de jos. Norii apasa peste oras. Asteptarea ploii ma oboseste. Durerea e tot mai slaba, dar nu dispare.. Gandurile se invart in cerc, ratacesc, cauta ceva ce nu apare. Nu pot sa ma concentrez la nimic. Linistea din camera ma cuprinde. Oboseala joaca si ea un rol important. E destul de racoare. Nu ma imbrac, nu inchid geamul... las racoarea sa ma cuprinda. Incerc sa descriu starea in care ma aflu in timp ce o traiesc, sa zugravesc fiecare emotie si gand. Nu e usor. Abandonez, cred. Nu pot sa ma mai lupt cu mine. Si de fapt, pentru ce ma lupt cu mine?
Ma gandesc la oameni. La comportament. La reactii. Diferite situatii, diferite persoane si personalitati, temperamente diferite, reactii dintre cele mai diverse. De suntem atat de complicati? De ce trebuie sa interpretam totul? Uneori lucrurile sunt atat de simple incat trebuie sa le complicam... inutil si cu consecinte diverse.
De fapt, mie-mi plac lucrurile alambicate. Imi place sa ma complic inutil. Sa rezolv.. mistere si enigme, chiar daca sunt fabricate de mine. Imi place sa spun lucruri cu dublu sens, sa fac aluzii, sa interpretez, sa fac pauze cand vorbesc. Tacerea poate sa insemne atat de multe. Uneori mai mult decat cuvintele. Mai ales pauzele puse cu atentie.. E un joc. Un joc al cuvintelor si al absentei lor. Pentru ca limba noastra se poate interpreta. Nu e o "limba de lemn". E vie, plina de pasiune si putere, insuficient cunoscuta si folosita de romani.
Sunt o fire complexa si imi place sa cred ca ma cunosc destul de bine. Stiu ca am toane, stiu ca sunt greu de suportat si inteles. Am o personalitate destul de puternica. Cand nu imi convine ceva, reactionez. Diferit, in f-tie de caz si de persoanele implicate. Nu imi place sa supar pe nimeni. Sunt diplomata, adica spun chestii neplacute intr-un fel frumos. Imi place sa ma contrazic doar de dragul unei argumentari, de dragul prezentarii unui punct de vedere. Ma incapatanez uneori pe cate o chestie si nu mai poate nimeni sa-mi scoata ideea din cap, chiar daca argumentele sunt perfect rationale si logice. Imi place sa am dreptate. Se intampla sa gresesc, sa stiu asta, dar sa nu recunosc. Se intampla si sa-mi asum greseli care nu-mi apartin, doar ca sa.. fie bine. Sunt "invechita", am convingeri care sunt demodate. Stiu asta, dar imi place situatia asa cum e. Am o putere mare de convingere. Sau poate perseverenta e cea care ma ajuta?...
Vad ca norii se incapataneaza sa ramana deasupra orasului si o stare de incertitudine persista. Vine sau nu vine ploaia? Incepe vantul sa bata si-i duce in excursie in alte locuri? O sa ploua sigur. Doar ca nu se stie cand.
Imi amintesc acum de cartea care ma astepta pe birou. Paler. Trag de ea de ceva vreme si inca nu am reusit sa o termin. Simt ca trebuie sa-i acord multa atentie. Poate putin mai multa decat sunt dispusa sa dau si de asta o lungesc atat...
Cred ca ma indrept spre ea...
Va las in companiei Enyei.
De fapt, mie-mi plac lucrurile alambicate. Imi place sa ma complic inutil. Sa rezolv.. mistere si enigme, chiar daca sunt fabricate de mine. Imi place sa spun lucruri cu dublu sens, sa fac aluzii, sa interpretez, sa fac pauze cand vorbesc. Tacerea poate sa insemne atat de multe. Uneori mai mult decat cuvintele. Mai ales pauzele puse cu atentie.. E un joc. Un joc al cuvintelor si al absentei lor. Pentru ca limba noastra se poate interpreta. Nu e o "limba de lemn". E vie, plina de pasiune si putere, insuficient cunoscuta si folosita de romani.
Sunt o fire complexa si imi place sa cred ca ma cunosc destul de bine. Stiu ca am toane, stiu ca sunt greu de suportat si inteles. Am o personalitate destul de puternica. Cand nu imi convine ceva, reactionez. Diferit, in f-tie de caz si de persoanele implicate. Nu imi place sa supar pe nimeni. Sunt diplomata, adica spun chestii neplacute intr-un fel frumos. Imi place sa ma contrazic doar de dragul unei argumentari, de dragul prezentarii unui punct de vedere. Ma incapatanez uneori pe cate o chestie si nu mai poate nimeni sa-mi scoata ideea din cap, chiar daca argumentele sunt perfect rationale si logice. Imi place sa am dreptate. Se intampla sa gresesc, sa stiu asta, dar sa nu recunosc. Se intampla si sa-mi asum greseli care nu-mi apartin, doar ca sa.. fie bine. Sunt "invechita", am convingeri care sunt demodate. Stiu asta, dar imi place situatia asa cum e. Am o putere mare de convingere. Sau poate perseverenta e cea care ma ajuta?...
Vad ca norii se incapataneaza sa ramana deasupra orasului si o stare de incertitudine persista. Vine sau nu vine ploaia? Incepe vantul sa bata si-i duce in excursie in alte locuri? O sa ploua sigur. Doar ca nu se stie cand.
Imi amintesc acum de cartea care ma astepta pe birou. Paler. Trag de ea de ceva vreme si inca nu am reusit sa o termin. Simt ca trebuie sa-i acord multa atentie. Poate putin mai multa decat sunt dispusa sa dau si de asta o lungesc atat...
Cred ca ma indrept spre ea...
Va las in companiei Enyei.