I am not going to let myself be discouraged.
duminică, 8 aprilie 2012
duminică, 17 aprilie 2011
Happyness
Fericirea e in inima ta. Asculta-ti sentimentele si o vei gasi, ele te vor indruma pe cale pe care o cauti.
Invata sa asculti.
joi, 14 aprilie 2011
Cautare
Furtuna neasteptata. Simt cum o plasa se strange tot mai mult in jurul meu. Nu-mi vrea raul, dar e acolo. Ma invaluie, imi ingradeste universul si libertatea; am nevoie sa evadez.. dar nu vreau. Nu vreau sa trec mai departe de plasa. Aici e sigur si calm. Ce ar putea sa fie dupa? Sunt curioasa, dar mi-e frica. Simt cum imi creste pulsul. Sunt prinsa in aceasta lume a contrastelor si nu stiu ce imi doresc. Sa raman aici, in siguranta sau sa ies si sa fiu in pericol. Te rog, nu te mai strange in jurul meu. Nu ma mai sufoca... Nu ma forta sa ies de aici, nu vreau sa te parasesc. Imi place lumea asta. Tine-ma aici, pana o sa vreau cu adevarat sa plec. Nu mai face presiuni.. nu-mi mai tulbura apele atunci cand se limpezesc. Nu, nu, nu...
Nu vreau sa ma ajuti, pentru ca nu ai cum. Nu stii ce vreau. Nu sunt pregatita sa plec. Nu strange plasa aia in jurul meu... nu ma forta. Fii langa mine, accepta-mi deciziile, nu le lua in locul meu.
Ma duc acum, ma duc in coltisorul meu. Sa ma gandesc. Sa ma detasez. Sa-mi caut linistea, sa adun forta. Acea forta care-mi aduce echilibrul.
miercuri, 13 ianuarie 2010
Leapsa despre intalniri
Am primit azi o leapsa draguta de la Fatadinport. Multumesc :D
Cum sunt eu la o intalnire? Greu. Nu mi-am analizat niciodata atent comportamentul, desi ar fi trebuit sa o fac. E un moment bun :)
Cum sunt eu la o intalnire? Greu. Nu mi-am analizat niciodata atent comportamentul, desi ar fi trebuit sa o fac. E un moment bun :)
Sunt deschisa. Iti povestesc despre mine. Poate mai multe decat ar trebui. Iti spun detalii interesante, neinteresante. Lucruri pe care vrei/trebuie sa le stii, dar si multe prostii fara importanta. Trebuie sa filtrezi informatiile si sa ramai doar cu esentialul. Sa nu te superi daca vorbesc prea mult despre mine.
Sunt amuzanta. Deci vom rade. Amandoi. Unele glume vor fi despre mine. Da, nu am probleme sa glumesc pe seama mea. Numai ca e o limita fina pe care e bine sa nu o calci daca imi urmezi exemplul :)
Pot sa te sochez. Sa nu mai fiu chiar asa cuminte, sa folosesc expresii "din popor", cuvinte cu dublu sens si chiar sa fac diverse aluzii.
S-ar putea sa te intrerup. Nu te supara. Ma intereseaza ce spui, desi uneori nu pare.
S-ar putea sa nu te privesc mereu, sa ma uit in gol, dar asta nu inseamna ca nu ascult.
Am sa umplu momentele de tacere, daca vor exista, cu tot felul de prostii. Ajuta-ma. Nu-mi plac pauzele stanjenitoare.
Mai sunt multe de zis, dar putin mister nu strica. Trebuie sa descopere fiecare singur...
Si cui pasez leapsa? Mi-ar placea sa stiu cum e Blonda la o intalnire. Si Mita. Aaa si Balaurul.
Sunt amuzanta. Deci vom rade. Amandoi. Unele glume vor fi despre mine. Da, nu am probleme sa glumesc pe seama mea. Numai ca e o limita fina pe care e bine sa nu o calci daca imi urmezi exemplul :)
Pot sa te sochez. Sa nu mai fiu chiar asa cuminte, sa folosesc expresii "din popor", cuvinte cu dublu sens si chiar sa fac diverse aluzii.
S-ar putea sa te intrerup. Nu te supara. Ma intereseaza ce spui, desi uneori nu pare.
S-ar putea sa nu te privesc mereu, sa ma uit in gol, dar asta nu inseamna ca nu ascult.
Am sa umplu momentele de tacere, daca vor exista, cu tot felul de prostii. Ajuta-ma. Nu-mi plac pauzele stanjenitoare.
Mai sunt multe de zis, dar putin mister nu strica. Trebuie sa descopere fiecare singur...
Si cui pasez leapsa? Mi-ar placea sa stiu cum e Blonda la o intalnire. Si Mita. Aaa si Balaurul.
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
Un 2010 plin de speranta!
A inceput un nou an. Un an care nu se arata mai bun decat cel care a trecut. Dar romanul e optimist, spera. Atat ne-a ramas, speranta. Daca o pierdem si pe ea, ne pierdem definitiv. In contextul economic, criza. Pe plan politic, criza. Reforma statului, cacat. Asa ca .. sa speram si sa fim optimisti.
Sa ne descurcam, cum am facut-o si pana acum. Sa ne bazam pe cei din jur. Sa platim pentru serviciile care ni se cuvin. Sa mergem la doctor cu plase pline, sa plecam capul, spasiti, in fata functionarilor publici, sa ne umilim in fata politistilor si sa platim pentru meditatiile odraslelor. Ca la scoala nu se poate sa treci clasa cu o medie mare daca nu faci meditatii. Daca nu cotizezi, poti sa mori cu zile, in spital. Desi ai toate actele pregatite, pana nu te milogesti de tanti Lenuta nu se rezolva cu hartiile alea. Si e bine sa ai mereu in geanta o punga de cafea pregatita, nu se stie cand e nevoie de ea.
Cand funtionara de la banca te trateaza ca un cacat pentru ca te vede mai "studentica", cand angajatul de vodafone se uita la tine ca la un cacat pentru ca vrei sa-ti schimbi abonamentul, ce sa faci? Sa ceri frumos condica de reclamatii si sa speri. Sa speri ca intr-o zi lumea se va schimba si tu vei fi cel care va comanda.
Da, tu. Consumatorul. Cel care plateste pentru serviciile pe care altii le fac. Tu, cel care dai banii din care ei isi iau salariile.
Deci.. va urez sa va pastrati speranta in noul an. Speranta ca ceva se va schimba, candva. Si rabdare multa, pana cand schimbarea se va intampla. Pentru ca nu ajunge schimbarea mea. Sau a ta. Trebuie o schimbare majora in mentalitatea intregii populatii. Trebuie sa fim constienti de drepturile si de obligatiile noastre. Trebuie sa actionam pentru schimbare. Trebuie sa stim ca atunci cand suntem in spatele unui ghiseu, ca angajat si om in serviciul cetateanului trebuie sa zambim frumos si sa acceptam orice de la client, pentru ca el are mereu dreptate. Trebuie sa incercam sa-i ajutam pe cei care au nevoie de indrumare. Iar daca suntem de partea cealalta a ghiseului avem dreptul sa punem oricate intrebari sa cerem oricate informatii. Nu trebuie sa ne milogim sau sa ne simtim prost cand facem asta. Nu trebuie sa cumparam seviciile care ni se cuvin. Nu trebuie sa dam bani ca sa fim primiti si tratati in spitale. Platim deja taxe pentru toate astea...
Nu trebuie sa acceptam sa fim tratati nerespectuos. Nu trebuie sa indesam bani in buzunarele celor care au responsabilitati fata de noi. Nu trebuie sa ne rugam pentru a ni se rezolva problemele. Trebuie sa ne invatam drepturile. Trebuie sa ne schimbam mentalitatea. Trebuie sa actionam!
Dar pana cand vom intelege toti asta, avem nevoie de rabdare... Ceea ce va doresc sa aveti din plin!
vineri, 1 ianuarie 2010
La multi ani!
La multi ani, dragii mei! Sa fiti sanatosi si fericiti, sa aveti parte de tot ce e mai bun si mai frumos in noul an.
Sa aveti putere sa treceti peste toate obstacolele care vi se ivesc in fata, mai ales peste cele pe care le claditi singuri.
Sa fiti inspirati si creativi.
Sa va gasiti o oaza de liniste oricand aveti nevoie de ea.
Sa aveti mereu un umar pe care sa plangeti si pe cineva care sa va spuna o vorba buna cand aveti nevoie.
Nu uitati de prietenii vechi.
Nu uitati sa dati o mana de ajutor celor care au nevoie.
Sa vorbiti frumos.
Sa va faceti timp pentru cei dragi.
Sunati-va parintii.
Fiti recunoscatori.
Multumiti pentru toate lucrurile pe care le primiti.
Cereti-va scuze cand gresiti.
Lasati mandria si orgoliul deoparte.
Stabiliti-va prioritatiile.
Cititi.
Nu va neglijati sufletul.
Faceti lunar ceva pentru voi si numai pentru voi.
Fiti darnici.
Visati.
Plangeti daca simtiti nevoia.
Nu va ascundeti emotiile.
Vorbiti despre ceea ce simtiti.
Uitati lucrurile rele.
Radeti din suflet.
Dansati.
Treceti peste complexe.
Credeti in ceva. In cineva.
Sperati, iubiti, visati.
Nu va razbunati.
Nu umiliti pe nimeni.
Intindeti mana si ajutati pe cineva sa se ridice.
Ascultati ce va spun cei care tin la voi, dar actionati dupa cum simtiti voi.
Fiti buni.
Iertati.
Zambiti mereu.
Cautati mereu resurse in interior. Va puteti ridica. Va puteti regasi. Sunteti mai puternici decat credeti. Toate au sa treaca si va veti regasi drumul. Sa aveti forta necesara!
luni, 19 octombrie 2009
Google Wave
Am 5 invitatii disponibile pt Google Wave. Daca cineva doreste, lasati un comment sau trimiteti un mail.
Update: Am avut.. s-au terminat.
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Singuratatea
Sunt o persoana singuratica. De mica am fost asa. Retrasa, timida, la locul meu. Mereu mi-a placut sa fiu singura, in lumea mea, cu gandurile mele, departe de lume. Am invatat sa citesc foarte repede, cu mult inainte sa merg la scoala. Si preferam sa ma ingrop in lectura unei carti decat sa ies afara, sa ma joc cu copii, in fata blocului.
Am invatat destul de repede ca oamenii sunt rai si ca nu vreau sa am de-a face cu multi dintre ei. Nu-mi pare rau pentru asta. Am suferit mai putin asa. M-am protejat de unele suferite inutile. Poate am crescut prea repede. Poate nu. Nu stiu.
Singuratatea care m-a inconjurat (sau cu care m-am inconjurat) s-a accentuat cu mutarea. Si m-am mutat de cateva ori in decursul a 20 de ani. Am plecat la sfarsitul clasei a 8-a, spre resedinta de judet. La oras mai mare, liceu mai bun. Poate nu neaparat mai bun, dar care se dorea a avea pretentii. Despre experienta asta am scris aici. O parte cel putin. Apoi, dupa inca 4 ani, am venit la facultate. Aici lucrurile s-au schimbat radical. Am ramas aceeasi persoana singuratica, dar inconjurata de lume. Sunt inca. Nu pot spune ca nu ma simt bine inconjurata de lume. Imi place sa vorbesc - sa ma aud vorbind, sa comunic. Dar imi place ca am coltisorul meu si ma pot retrage oricand imi doresc. Pot sa plec, sa fug... sa ma izolez, cand am nevoie. Apoi s-a mutat familia din Deva. Si acasa a ramas doar familia. Nu si cunostintele, nu fostii colegi. Nu si altcineva cunoscut. Sau foarte putini cunoscuti.
La facultate, in Cluj, am cunoscut multi oameni. Multi oameni care au ajuns sa-mi fie dragi. Si pe care ma bucur sa-i am aproape. Sau departe. Dar aici, langa mine, cand am nevoie. Desi nu ma bazez pe ei. Sau incerc sa nu. Totusi, am asteptari de la ei, de la toti cei din jurul meu. Mai mari sau mai mici. Stiu ca e o greseala, stiu de cele mai multe ori sufar nu din cauza celor din jur, ci din cauza asteptarilor mele. Pentru ca imi doresc lucruri care nu se intampla. Pentru ca vreau ca ei sa stie ca asa trebuie. Sau ca asa e frumos. Sau ca asa.. vreau eu, in egoismul meu. Adica asa, pur si simplu. Si ma astept sa reactioneze cumva. Sa dea din cand in cand un semn de viata, sa-mi spuna 2-3 vorbe la nush cat timp, sa ne vedem cand putem. Sa... ceva. Daca nu, sunt dezamagita. Am scris si despre asta. Despre dezamagiri. Multe si marunte. E cuvantul care apare cel mai des intre taguri. Alaturi de Cluj. Asta pentru ca pot sa fiu destul de categorica. Pentru ca pot sa ma motivez sa nu mai vorbesc cu cineva perioade indelungate de timp sau sa rup total unele legaturi, de la chestii micute. Pentru ca am destul de multa ambitie si vointa sa fac asta, indiferent cat de mult sufar sau cat de rau imi pare dupa cineva. Nu sunt persoana care sa faca multe compromisuri. Nu cedez prima, datorita unui orgoliu imens. Poate pierd, poate nu. Dar asa sunt. Si ma astept ca lumea sa stie, sau sa ma intrebe. Pentru ca daca sunt intrebata, spun. Am invatat sa vorbesc despre mine mai mult decat inainte. Mai mult decat ar trebui...
Am pierdut persoane dupa care inca plang. Imi lipsesc oameni care nu vor afla cat de mult imi lipsesc sau ce am simtit pentru ei, datorita unei incapatanari poate stupide, poate nu. Si toate astea le tin in mine si pentru mine. Si nu vor cunoaste lumina zilei decat atunci cand voi fi complet vindecata si nepasatoare. Iar cand se va intampla asta, nu va mai conta si iar nu vor fi spuse multe.
Si peste toate micile si marile dezamagiri, am sa trec cumva. Am sa ma regasesc si am sa pornesc din nou, cu optimism, spre alti oameni. Spre alte povesti, spre alte vise, spre alte asteptari. Poate aceleasi asteptari, de fapt... Toate astea fac parte din mine si din cine sunt eu. Si inca nu-mi doresc sa ma schimb.
Singuratatea care m-a inconjurat (sau cu care m-am inconjurat) s-a accentuat cu mutarea. Si m-am mutat de cateva ori in decursul a 20 de ani. Am plecat la sfarsitul clasei a 8-a, spre resedinta de judet. La oras mai mare, liceu mai bun. Poate nu neaparat mai bun, dar care se dorea a avea pretentii. Despre experienta asta am scris aici. O parte cel putin. Apoi, dupa inca 4 ani, am venit la facultate. Aici lucrurile s-au schimbat radical. Am ramas aceeasi persoana singuratica, dar inconjurata de lume. Sunt inca. Nu pot spune ca nu ma simt bine inconjurata de lume. Imi place sa vorbesc - sa ma aud vorbind, sa comunic. Dar imi place ca am coltisorul meu si ma pot retrage oricand imi doresc. Pot sa plec, sa fug... sa ma izolez, cand am nevoie. Apoi s-a mutat familia din Deva. Si acasa a ramas doar familia. Nu si cunostintele, nu fostii colegi. Nu si altcineva cunoscut. Sau foarte putini cunoscuti.
La facultate, in Cluj, am cunoscut multi oameni. Multi oameni care au ajuns sa-mi fie dragi. Si pe care ma bucur sa-i am aproape. Sau departe. Dar aici, langa mine, cand am nevoie. Desi nu ma bazez pe ei. Sau incerc sa nu. Totusi, am asteptari de la ei, de la toti cei din jurul meu. Mai mari sau mai mici. Stiu ca e o greseala, stiu de cele mai multe ori sufar nu din cauza celor din jur, ci din cauza asteptarilor mele. Pentru ca imi doresc lucruri care nu se intampla. Pentru ca vreau ca ei sa stie ca asa trebuie. Sau ca asa e frumos. Sau ca asa.. vreau eu, in egoismul meu. Adica asa, pur si simplu. Si ma astept sa reactioneze cumva. Sa dea din cand in cand un semn de viata, sa-mi spuna 2-3 vorbe la nush cat timp, sa ne vedem cand putem. Sa... ceva. Daca nu, sunt dezamagita. Am scris si despre asta. Despre dezamagiri. Multe si marunte. E cuvantul care apare cel mai des intre taguri. Alaturi de Cluj. Asta pentru ca pot sa fiu destul de categorica. Pentru ca pot sa ma motivez sa nu mai vorbesc cu cineva perioade indelungate de timp sau sa rup total unele legaturi, de la chestii micute. Pentru ca am destul de multa ambitie si vointa sa fac asta, indiferent cat de mult sufar sau cat de rau imi pare dupa cineva. Nu sunt persoana care sa faca multe compromisuri. Nu cedez prima, datorita unui orgoliu imens. Poate pierd, poate nu. Dar asa sunt. Si ma astept ca lumea sa stie, sau sa ma intrebe. Pentru ca daca sunt intrebata, spun. Am invatat sa vorbesc despre mine mai mult decat inainte. Mai mult decat ar trebui...
Am pierdut persoane dupa care inca plang. Imi lipsesc oameni care nu vor afla cat de mult imi lipsesc sau ce am simtit pentru ei, datorita unei incapatanari poate stupide, poate nu. Si toate astea le tin in mine si pentru mine. Si nu vor cunoaste lumina zilei decat atunci cand voi fi complet vindecata si nepasatoare. Iar cand se va intampla asta, nu va mai conta si iar nu vor fi spuse multe.
Si peste toate micile si marile dezamagiri, am sa trec cumva. Am sa ma regasesc si am sa pornesc din nou, cu optimism, spre alti oameni. Spre alte povesti, spre alte vise, spre alte asteptari. Poate aceleasi asteptari, de fapt... Toate astea fac parte din mine si din cine sunt eu. Si inca nu-mi doresc sa ma schimb.
joi, 8 octombrie 2009
Oribil
Mi-e frig, desi ard toata. Am febra. Si ma simt oribil. Ma doare gatul. Si capul. Si camera se invarte cu mine.
Dar o sa-mi revin curand, sper. Am baut mult ceai. Cu miere si lamaie. Si m-am ars. Ca eu nu stiu ca apa luata de pe foc e fierbinte si trebuie lasata sa se raceasca. Nu, nici macar asta nu am invatat in 21 de ani. Presimt ca si daca viitoare cand imi fac ceai am sa uit si am sa am aceeasi problema. Am luat si paracetamoale, si alte chestii de genul, dar vad ca nu merge asa. Tre' sa trec pe antibiotice. Maine. Mi-e groaza ca tre' sa ies din casa si sa merg la farmacie. Stiu ca e aproape, la nici 5 minute distanta, dar tot groaza mi-e. Pana maine, poate ma simt mai bine. Stiu ca ma amagesc singura si ca e nevoie de cel putin 3 zile de antibiotice pana sa ma simt rezonabil, dar nu conteaza. Vreau sa sper!
Asa ca-mi urez multa sanatate. Si voua la fel. Si o seara mai buna decat a mea...
Dar o sa-mi revin curand, sper. Am baut mult ceai. Cu miere si lamaie. Si m-am ars. Ca eu nu stiu ca apa luata de pe foc e fierbinte si trebuie lasata sa se raceasca. Nu, nici macar asta nu am invatat in 21 de ani. Presimt ca si daca viitoare cand imi fac ceai am sa uit si am sa am aceeasi problema. Am luat si paracetamoale, si alte chestii de genul, dar vad ca nu merge asa. Tre' sa trec pe antibiotice. Maine. Mi-e groaza ca tre' sa ies din casa si sa merg la farmacie. Stiu ca e aproape, la nici 5 minute distanta, dar tot groaza mi-e. Pana maine, poate ma simt mai bine. Stiu ca ma amagesc singura si ca e nevoie de cel putin 3 zile de antibiotice pana sa ma simt rezonabil, dar nu conteaza. Vreau sa sper!
Asa ca-mi urez multa sanatate. Si voua la fel. Si o seara mai buna decat a mea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
