Despre

vineri, 11 septembrie 2009

Inspiratie

...Sau lipsa ei.

Am promis acum doua zile ca am sa scriu zilnic timp de aproximativ o luna pe blog. Greu. Foarte greu. Vad ca blogareala numai de dragul blogarelii nu merge la mine. Nu pot sa scriu la comanda. Imi trebuie rabdare si chef. Si nu le am. Pe nici unele. In plus, am si o stare destul de aiurea, de agitatie si neliniste al carei motiv nu il cunosc. Sunt sacaita. Si parca lumea din jurul meu imi alimenteaza starea asta de ciufuzenie.

Intrebam un prieten despre ce sa scriu. Foarte fain si spontan tipul - "scrie despre ce-ti vine". Apa' asta-i problema. Ca nu-mi vine. Ca de mi-ar veni, ar fi foarte tare si m-as bucura. Ca parca prea nu e stilul meu sa scriu numai de dragul de a scrie si de a abera fara sens. Da' hai ca merge. Daca trebuie, trebuie. (Cred ca voi abandona ideea zilele urmatoare). Pornesc astfel in cautarea inspiratiei...

De fapt, ce e inspiratia? De unde vine ea? Inspiratia tine de creatie, nu? De nou, de original si.. de fiecare persoana in parte. Inspiratia apare cand te astepti mai putin, din cele mai marunte lucruri. O floare, o albina, o umbra, toate te pot face sa vibrezi. Sa simti. Un miros, un sunet, o textura iti pot face imaginatia sa zburde si sa ajunga atat mai departe... Ramane problema exprimarii celor traite. Fiecare se exprima altfel. Compozitorul cauta sunetele cele mai alese, scriitorul isi alege metaforele cu grija, pictorul combina nuante pana le nimereste pe cele potrivite. Iar rezultatul creatiei lor, inspira apoi alti oameni. Ne sunt insuflate ganduri diverse, idei.. idei care la randul lor, odata exprimate, pot naste alte idei, pot face alti oameni sa vibreze si sa creeze, sa.. sa viseze. Iar visele au o putere deosebita. Sunt ca un foc care mistuie. Unii oameni isi urmeaza visul cu orice pret. Caractere puternice, vointe de fier, sunt de neoprit din drumul lor. Altii, isi adapteaza visele la nevoile proprii, la realitatea care-i inconjoara. Sunt flexibili, pot schimba un vis cu altul, o idee in alta...

Si uite asa, de la inspiratie se ajunge la vise, de la vise la caractere.. si probabil s-ar putea continua mult. Pentru ca o idee, naste alta idee. Si pentru ca inspiratia e in jurul nostru. Trebuie doar sa stim in ce o putem gasi. Pentru ca, de fapt, inspiratia e in noi. E ceea ce se petrece cand sufletul nostru tresare, vibreaza, reactioneaza. E cea care ne da idei, cea care ne impinge sa visam si care ne da forta sa ne urmam visele.

Aveti aici si o idee foarte faina vis-s-vis de creativitate si inspiratie.

joi, 10 septembrie 2009

Blog de Oro

Patru Acte mi-a facut onoarea de a-mi acorda distinctia de "Blog de Oro". Ii multumesc mult de tot. Sunt extrem de incantata de acest premiu.

Am sa continui obiceiul si am sa:

afisez imaginea
pun link catre cel care m-a premiat - Patru Acte
ofer premiul altor 10 bloggeri
ii anunt pe cei 10

Premiul merge, in ordine aleatoare, la:

Groparul - pentru umorul incredibil
Bad Pitzi - pentru ca e asa cum e
Raluxa - pentru ca e o printesa urbana
Copila Blonda - pentru versurile-n sirop
Despre El - desi povestea lor s-a terminat
Curvette - pentru talentul scriitoricesc
Alex - pentru bune si rele
Alex - pentru imaginile incredibile
Ionut - pentru filmele recomandate
Mercu - pentru ca imi place cum viseaza

miercuri, 9 septembrie 2009

Primul loc de munca

Imi propun de ceva vreme sa scriu pe blog, dar nu pot. Lipsa timpului ma omoara. Si imi e dor de blog*, m-am obisnuit cu el. Pe aici imi expun frustrarile, obsesiile, momentele de dezamagire si fericire... am si momente de autoanaliza...

Si timpul.. unde fuge timpul? Am vazut cum e sa nu mai ai timp de nimic. Cum e sa lucrezi de dimineata pana seara, sa stai in fata unui ecran si sa-ti fuga ochii, sa nu ai spor, sa nu ai inspiratie, sa mearga toate rau.

Am vazut si ca productivitatea mea cea mai mare e dimineata. Ca atunci dau eu randament, ca sunt in stare sa lucrez si bine si cu spor, dar doar dimineata. Si nu 8-9-10 ore. Ci maxim patru. Acomodarea cu programul de 8-9-10 ore a fost criminala. Iar cand in sfarsit m-am obisnuit, s-a terminat. S-a terminat practica. Si nu mi-a parut rau ca ma mai pot bucura de o luna de vacanta. Probabil ultima. Si cand ma gandesc ca voi face asta pana la 60 de ani... Chiar asa mult? Trist.

Am invatat multe. A fost o experienta noua. O perioada cu bune si rele. Am castigat experienta. Si am cunoscut oameni noi. Oameni care m-au impresionat si de la care as avea ce sa invat. Oameni tineri, frumosi, buni, capabili, competenti... care m-ar putea ajuta sa cresc. Cu care se poate vorbi pe mai multe teme, nu doar despre serviciu. Am vazut ca nu sunt atat de entuziasmata ca ei si m-am gandit ca probabil am o problema. Sau probabil ca nu. Probabil ca ei s-au obisnuit deja. Eu am reusit abia spre sfarsit. Inceputul a fost criminal. Ajungeam acasa si nu eram in stare sa fac nimic. Ma asezam pe canapea si imi era greu sa ma ridic sa ajung in bucatarie, sa mananc. Nu am mai vrut sa aud de calculator apoi. De stat pe mess, de citit mailuri, de bloguit - de nimic ce implica calculatorul. Pana si sunetul ventilatorului a ajuns sa ma deranjeze. Muzica ma deranja. Linistea, la fel. Nu-mi mai gaseam locul. Si trebuia sa plec de acasa. Trebuia sa ies din mediul acela, unde nu ma atragea decat patul si care ar fi putut sa devina bolnavicios. Si plecam. Ma duceam, contrar obiceiului meu, pe jos. Si ajungeam.. unde ajungeam.
Clujul continua sa fie pentru mine un refugiu, un loc unde ma bucur pur si simplu si unde gasesc mereu ceva nou, placut, care ma atrage si ma incanta. L-am redescoperit cu ocazia plimbarilor lungi, la fel de incantator, de linistitor si de agitat in acelasi timp.

Simteam "nevoia de oameni" si totusi imi doream sa fiu singura. Asa ca agitatia din jurul meu era buna. Pana la un punct. In functie de ceea ce ai nevoie, alegi diferite zone. Uneori ma cuprindea singuritatea si trebuia sa ies din starea care nu aducea nimic bun. Alteori asa-mi limpezeam gandurile. Dupa orele petrecute la birou, eram atat de incarcata, de uzata parca, desi nu era chiar atat de mult si de complicat. Nu-mi explic nici acum de ce ma simteam asa. De ce totul era atat de negru. Imi placea si nu prea ceea ce faceam. Ma bucuram sa invat unele lucruri noi. Sa fac diferite taskuri. Sa iau contact cu alte tehnologii. Sa invat si sa experimentez.

Privind inapoi, a fost o experienta. Ca orice experienta, a avut si plusuri si minusuri. Trebuie doar sa invat sa le observ pe amandoua, sa le asez in balanta si sa incerc sa echilibrez, chiar sa ies pe plus cu cele bune. Asta pentru binele meu. Pentru ca o viata intreaga voi lucra si trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul, sa incerc sa fac totul cat mai placut posibil...

* Si ca o promisiune, pana la 1 octombrie voi scrie zilnic pe blog. Pentru ca-mi place. Pentru ca am ce spune. Pentru a recupera momentele pierdute.

vineri, 7 august 2009

Meditatie

Mi-e somn. Ma doare. Vreau sa visez..
E o senzatie ciudata, o stare de neliniste si totusi de pace. Vad cerul atat de negru si de jos. Norii apasa peste oras. Asteptarea ploii ma oboseste. Durerea e tot mai slaba, dar nu dispare.. Gandurile se invart in cerc, ratacesc, cauta ceva ce nu apare. Nu pot sa ma concentrez la nimic. Linistea din camera ma cuprinde. Oboseala joaca si ea un rol important. E destul de racoare. Nu ma imbrac, nu inchid geamul... las racoarea sa ma cuprinda. Incerc sa descriu starea in care ma aflu in timp ce o traiesc, sa zugravesc fiecare emotie si gand. Nu e usor. Abandonez, cred. Nu pot sa ma mai lupt cu mine. Si de fapt, pentru ce ma lupt cu mine?

Ma gandesc la oameni. La comportament. La reactii. Diferite situatii, diferite persoane si personalitati, temperamente diferite, reactii dintre cele mai diverse. De suntem atat de complicati? De ce trebuie sa interpretam totul? Uneori lucrurile sunt atat de simple incat trebuie sa le complicam... inutil si cu consecinte diverse.

De fapt, mie-mi plac lucrurile alambicate. Imi place sa ma complic inutil. Sa rezolv.. mistere si enigme, chiar daca sunt fabricate de mine. Imi place sa spun lucruri cu dublu sens, sa fac aluzii, sa interpretez, sa fac pauze cand vorbesc. Tacerea poate sa insemne atat de multe. Uneori mai mult decat cuvintele. Mai ales pauzele puse cu atentie.. E un joc. Un joc al cuvintelor si al absentei lor. Pentru ca limba noastra se poate interpreta. Nu e o "limba de lemn". E vie, plina de pasiune si putere, insuficient cunoscuta si folosita de romani.

Sunt o fire complexa si imi place sa cred ca ma cunosc destul de bine. Stiu ca am toane, stiu ca sunt greu de suportat si inteles. Am o personalitate destul de puternica. Cand nu imi convine ceva, reactionez. Diferit, in f-tie de caz si de persoanele implicate. Nu imi place sa supar pe nimeni. Sunt diplomata, adica spun chestii neplacute intr-un fel frumos. Imi place sa ma contrazic doar de dragul unei argumentari, de dragul prezentarii unui punct de vedere. Ma incapatanez uneori pe cate o chestie si nu mai poate nimeni sa-mi scoata ideea din cap, chiar daca argumentele sunt perfect rationale si logice. Imi place sa am dreptate. Se intampla sa gresesc, sa stiu asta, dar sa nu recunosc. Se intampla si sa-mi asum greseli care nu-mi apartin, doar ca sa.. fie bine. Sunt "invechita", am convingeri care sunt demodate. Stiu asta, dar imi place situatia asa cum e. Am o putere mare de convingere. Sau poate perseverenta e cea care ma ajuta?...

Vad ca norii se incapataneaza sa ramana deasupra orasului si o stare de incertitudine persista. Vine sau nu vine ploaia? Incepe vantul sa bata si-i duce in excursie in alte locuri? O sa ploua sigur. Doar ca nu se stie cand.

Imi amintesc acum de cartea care ma astepta pe birou. Paler. Trag de ea de ceva vreme si inca nu am reusit sa o termin. Simt ca trebuie sa-i acord multa atentie. Poate putin mai multa decat sunt dispusa sa dau si de asta o lungesc atat...

Cred ca ma indrept spre ea...
Va las in companiei Enyei.

joi, 6 august 2009

(De)Generatia mea

Lumea s-a schimbat mult de-a lungul timpului. Am evoluat, am crescut, ne-am dezvoltat. Cu toate astea, se pare ca acum involuam. Gradul nostru de cultura scade tot mai mlt. Valorile se pierd. Timpul se scurge mult prea repede si noi nu facem nimic... Nu incercam sa crestem, sa ne ridicam. Ne complacem intr-o situatie jalnica.

Fac parte dintr-o generatie neinteleasa. Generatia pitzipoancelor, cocalarilor, emo-kids. O generatie de consumatorism dus la extrem. O generatie care are parte de prea multa libertate si nu stie cum sa o foloseasca. Comunismul a trecut, dar a lasat o amprenta puternica. Parintii le insufla copiilor lucruri contradictorii. Lipsa de consecventa si perseverenta se simte. Trecerea la democratie se face mai greu decat e normal. Greutatile din timpul Comunismului, cred - nu pot sa vorbesc despre o perioada pe care nu o cunosc decat din povesti - au facut oamenii sa-si doreasca schimbarea. Doar ca schimbarile trebuie bine gandite. Trebuie facute cu grija, organizat si sustinut. Altfel e mai rau decat bine. Schimbarile din invatamant, spre exemplu. S-a scos tot ce era inainte. Inainte de 89, adica. S-au scos activitatile extrascolare. Nu mai exista pionieri, serbari in weekend, activitati in natura. Acum in fiecare an se schimba ceva. Se introduce ceva nou, se scoate ceva.. tot nou. Elevii sunt innebuniti. Ba se dau 6 probe la bac, ba se dau 3. Ba conteaza media din timpul anilor, ba nu are nici o importanta. Cum sa mai stii ce sa faci si pe ce sa te axezi? Zilnic apar facultati noi, sectii noi, experimente peste experimente.

Cum s-a ajuns la atat de multe lucruri contradictorii? Factori diversi. Familie, profesori, sistem prost sau f prost organizat. Si in conditiile astea cum sa ne miram ca mai mult de jumatate din tinerii care sunt in liceu nu stiu sa scrie corect in limba romana? Cum sa ne miram ca tinerii nu stiu tabla inmultirii? Profesorii manifesta o lipsa totala de interes si chef. Nu raspund intrebarilor, nu verifica temele, nu dau doi bani pe elevi - se menajeaza total. Unii nu stiu sa se impuna in fata elevilor care isi permit mult prea multe datorita educatiei de acasa. Care educatie de acasa? Cand mai au parintii timp sa se ocupe de copii? Pleaca dimineata la 8, se intorc la 18-19. Obositi, stresati, nervosi. Daca nu reusesc sa-si lase problemele la serviciu isi varsa amarul pe copii. Daca reusesc, se apuca de facut mancare, de spalat, calcat. Cand sa mai vorbesti cu copilul si sa-i dai solutii la problemele universale care-l macina pe el la varsta adolescentei? S-a certat cu colegul de banca, prietenul cel mai bun l-a tradat, e indragostit de cineva care nu-l baga in seama, pamantul e patrat.. Adolescenta e o perioada grea. Fiecare ii face fata diferit. Fiecare are problemele lui - cele mai mari din tot universul, depresiile lui, gandurile neimpartasite. Si atunci fiecare se manifesta altfel. Si raspunde altfel la reactiile celor din jur. Unii isi explima sentimentele deschis, unii se inchid in ei. Unii braveaza, unii... Lipsa de comunicare la nivel parinte-copil (pardon, tanar. Nu vrem sa se simta jigniti), profesor-elev(tanar) duc la alte probleme. Absenta unui adult care sa-i ghideze pe drumul cel bun duce la cautarea unor modele. Si ajungem, iar, la media si la rolul negativ pe care il joaca in viata tinerilor. Anti-vedetele pe care le promoveaza joaca acum rolul de modele pt tinerii aflati in cautarea unei identitati si in cautarea unui stil reprezentativ. Si cum sa ne miram ca pustoaica de 16 ani umbla cu nenea de 40, care-i satisface unele mofturi, ca tipul din ultima banca se lauda cu telefonul lui ultima generatie, ca pustiul indragostit si respins foloseste excesiv dermatograful?

In loc sa-i punem la colt pe tineri, mai bine incercam sa-i ghidam spre directia cea buna. Sa vedem unde apare problema, buba. Sa incercam sa facem sa nu se mai ajunga in aceasta situatie, sa comunicam mai mult, sa explicam mai frumos, sa educam mai mult. Sa culturalizam. Sa vorbim. Sa incercam sa intelegem.

Sunt multe de spus pe tema asta. Poate am sa revin. Poate nu.

miercuri, 22 iulie 2009

Pentru tine

Da, pentru tine. Curaj, nu gresesti. Despre tine e vorba. Da. Iti multumesc. Iti multumesc mult pentru tot. Ma bucur tare ca ai intrat azi pe blog. Vroiam sa vorbesc cu tine si nu stiam cum altfel sa o fac.

Iti multumesc ca esti alaturi de mine si ma vizitezi. Daca nu zilnic, macar saptamanal. Si o data pe luna e bine. Iti multumesc ca-mi si scrii. Ca-ti faci simtita prezenta printr-o gluma, o vorba de duh, un sfat, ceva. Cat de mic. Fie ca vrei sa fi anonim, in umbra sau cunoscut. Iti multumesc mult, inca o data. Ma bucur tare ca faci parte dintre vizitatorii mei, ca iti rupi o data la nu stiu cat timp 5-10 minute ca sa vezi daca am mai scris ceva si ce am scris. Blogul asta era pentru mine. Sau asa credeam initial. De fapt, e pentru tine. E o parte din mine, pe care tu ajungi sa o cunosti, sa o intepretezi, sa o critici sau sa o accepti apoi.

Uneori te fac sa razi, alteori te dezamagesc. Probabil te si sochez. Te sperii. Te enervez, te critic, te amuz... ma joc. Atat cat imi permiti, niciodata mai mult. Tu ai controlul, X-ul e in mainile tale. Fie ca esti cu mine de la inceput, ca m-ai descoperit pe parcurs si ai ramas sa ma asculti apoi, tu esti motivul pentru care inca mai sunt aici. Pentru care am salvate 10 drafturi, pentru care ma chinui sa gasesc idei si sa exprim unele pareri. Tu-mi raspunzi jocurilor, tu ma ajuti, tu ma sustii.

Iti multumesc ca esti nice and funny, ca stai in umbra si recomanzi filme, ca esti suparat pe familiile de comunisti pentru felul in care isi cresc copii, ca te joci leapsa cu mine, ca esti un prieten, ca esti un binevoitor care fura idei si care nu vrea sa posteze amintiri din calatorie, ca-ti rupi din timpul de invatat desi e grea sesiunea si-mi scrii tocmai din Jena, ca esti suparat pe arbitrii de la Imagine Cup, ca te chinui sa-i intelegi pe travestiti, ca esti nepasator, ca esti un coleg de milioane, ca esti o fosta colega de nota 20, ca ai cele 3 ..nelamuriri, ca ai fost rau si ca nu m-ai vrut in echipa, ca ai uitat sa-mi spui ca nu vrei sa lucram impreuna, ca iti plac parazitii si ii apreciezi pt ce sunt, ca esti dezamagita de liceu, ca o admiri pe diriginta pe care eu nu o suport, ca esti suparata pe mine pt ca ai spart tu un pahar de bere..., ca ai venit de pe alt site, cu alta tema, ca joci the-west, ca imi recomanzi muzica, pisi, ca esti... tu, vizitatorul meu.

Urasc...

...insectele. De toate neamurile si tipurile. Cu atat mai tare daca sunt negre. Si daca se tarasc. Alea care zboara sunt mai ok. Nu doar ca le urasc, dar mi-e si frica de ele. Le urasc pentru ca mi-e frica sau mi-e frica pt ca le urasc? Nu stiu. Nu conteaza. Oricum, ambele sentimente sunt vii si perfect adevarate. Nu-mi plac insectele, nu pot sa le suport. Furnicile si tantarii sunt cat de cat OK. Si fluturii. Dar nu toti fluturii, doar cei frumos colorati. Cei de noapte, mari, cu o cruce pe spate nu intra in categoria OK. Albinele nu sunt nici ele.. asa rele. De ele mi-e doar frica. Nu le si urasc. In rest.. toate sunt naspa. De toata mi-e si frica, le si urasc. Inclusiv mustele, da. Poate ca nu sunt atat de disperata de cele mici, dar am vazut ca si mustele sunt de mai multe tipuri. Sunt unele mari - f mari, unele verzi?! unele... oricum, sunt multe muste. Prea multe...

Inghet cand vad o insecta langa mine sau in apropierea mea. Pur si simplu, mi-e frica. Da dom'le, mi-e frica. De moarte. Am o problema psihologica, sunt nebuna, asta e. Nu pot sa trec peste asta. Sa le omor? Nici vorba, mi-e prea frica pentru a ma putea apropia suficient de tare. Nu trebuie sa ma inteleaga cineva. Nu, nu am aceasta pretentie. Dar acceptati. Frica mea e reala, comportati-va ca atare. Nu joc teatru, nu dramatizez numai de dragul artei. Dorm cu 2 tupuri de spray impotriva insectelor la cap. Unul pentru "zburatoare", unul pentru "taratoare". Astea sunt cele 2 categorii in care se incadreaza insectele. Pentru mine. Si stiu exact datele in care expira, ca nu cumva sa risc sa nu-si faca efectul. In fiecare primavara si toamna se da cu otrava la mine in casa. Otrava impotriva micilor criminali. Deci, nu prea am probleme. Dar daca se intampla sa intre o insecta in casa, e tragedie. Inainte sa pun mana pe tubul corespunzator, trec prin diverse stari. Panica. Nu ma pot misca cateva secunde - par minute pentru mine, apoi imi vine sa plang. Apoi tip. Depinde. (Ordinea poate sa difere - stare de plans, tipat sau tipat, plans.) Peste tipat mai sar. La inceput plangeam. Acum ma chinui sa ma abtin. Abia apoi apare reflexul - pun mana pe tub. Nu, nu le incurc, stiu exact unde e unul, unde e celalalt. Il folosesc, apoi plec extrem de repede. Ma inchid in baie sau bucatarie si astept acolo ceva timp - destul de mult. Pana sunt sigura ca si-a facut efectul. Ma intorc cu frica si emotie in camera. Mi-e frica sa ma uit, dar trebuie. E la pamant, moarta. Continua sa imi fie frica. Nu pot sa iau cadavrul micii fiinte cu mana, cu o hartie, ceva, cum fac oamenii normali. Nu. Trebuie sa folosesc aspiratorul. E o adevarata aventura...

De asta nu pot eu sa merg la picnic ca toti oamenii. De asta nu pot sa merg cu cortul (aici mai sunt si alte motive - in principal pentru ca sunt rasfatata, dar despre asta alta data), de asta nu pot sa fac o gramada de lucruri. De frica. De frica de insecte...

Nu va chinuiti sa-mi spuneti sa merg la psiholog. Am fost. Nu ne-am inteles, nu am cazut de acord.

PS. Cand eram muuult mai mica prindeam carabusi.. oare cum reuseam? Ei bine, acum nu mai e cazul. Nu mai chinui eu bietele fiinte, ma chinuie ele pe mine. Chiar fara sa-si dea seama...

miercuri, 15 iulie 2009

Leapsa

Leapsa de la Alex.

1. Luati cartea cea mai la îndemâna, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rând:
Sunt poze. E un album de arta.

2. Fara sa verificati, cât e ora?
1:20.

3. Verificati!
1:24.

4. Cum sunteti îmbracat(a)?
PJ.

5. Înainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
La televizor.

6. Ce zgomot auziti în afara celui al calculatorului?
Muzica. M.I.A. - Paper Planes.

7. Când ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?
Astazi. Am baut, am povestit si am ras.

8. Ce ati visat ieri noapte?
Nu-mi amintesc. Dorm f profund, nu tin niciodata minte ce visez.

9. Când ati râs ultima data?
Astazi, cand trebuia sa explic unde sunt - pe drum. Pe drum unde? Pe drum.

10. Ce aveti pe peretii încaperii unde sunteti?
Mobila.

11. Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?
Pace pe pamant. Un stripper. Ba nu, un restaurant. Ba nu, o masina.. nu stiu. Sa fim realisti, asta nu se intampla peste noapte.

12. Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
S-a intamplat de mult... nu-mi amintesc.

13. Ati vazut ceva neobisnuit astazi?
Da. Ma uitam pe Travel and Living si tipul manca gandaci. Vii! Eu nici nu pot sa-i vad asa.. si el ii manca. Vii!

14. Ce parere aveti despre acest chestionar?
Nu e facut sa fie nici funny, nici serios... pierdere de timp.

15. Spuneti-ne ceva ce nu stim înca.
Imi place sa ma contrazic.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?
Diana? Nu, asta-i numele meu. Dara, Mara, Oana.. depinde si de tatic.

17. Si daca ar fi vorba de un baiat?
Radu, Adi, Marius.. din nou, depinde si de tatic.

18. V-ati gândit deja sa locuiti în strainatate?
Da. Dar voi reveni in tara.

19. Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna când intrati pe portile Raiului?
Imi pare rau ca te-am luat de langa cei dragi, vor veni si ei curand. Fii fericita!

20. Daca ati putea schimba ceva in lume (în afara de politica), ce ati schimba?
Barbatii in femei si femeile in barbati, pentru 3 zile.

21. Va place sa dansati?
Dansul e un subiect complicat...

22. George Bush?
Ce e cu el?

23. Ce ati vazut la televizor ultima data?
Miami Ink.

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?
Bogdan
Razvan
Alex
PatruActe

vineri, 3 iulie 2009

Iritare

Sunt iritata. TOTUL ma irita. Sunt revoltata! Sunt suparata! Sunt nervoasa! Traim intr-o tara de analfabeti, intr-o societate in care valoarea principala este banul, care nu are nici un fel de principii si valori morale, intr-o societate care promoveaza incultura si imoralitatea.
Mass-media influenteaza masele cu emisiuni de tot cacatul, promoveaza adevarate valori - Simona Senzual, Roxy manelista (de asta nu am auzit decat ieri) si cel(sau cea?!) mai tare, marele(sau marea?!) si celebrul(sau celebra?!) Naomi...

Cum poti sa spui ca tu dai ce se vinde? Inteleg ca se cauta profitul, dar nu exista si o responsabilitate morala fata de public?

Media are o putere imensa. Dirijeaza si orienteaza opinia publica, promoveaza valori - pozitive sau negative, ridica sau coboara oameni. Iar in tara noastra, jurnalistii nu inteleg puterea pe care o au. Ei au creat aceste vedete, ei ar avea puterea sa le detroneze. De ce nu se ia nici o masura? Publicul e ca un catel.. cum il cresti asa-l ai. Daca-l obisnuiesti cu unele lucruri, e greu sa i le negi apoi. Dar nu imposibil. Mi-ar placea sa fie promovate adevarate valori si personalitati. As vrea ca lumea cand aude de muzica romaneasca sa nu se mai gandeasca la manele, cand aude de politica sa nu se gandeasca la Vanghelie, Becali, etc., cand aude de vedete sa nu se gandeasca la cele mentionate anterior. Avem si noi oameni de valoare, de ce sa nu-i promovam asa cum trebuie? De ce-i tinem ascunsi si nu-i lasam pe toti sa se bucure de ei?
Si de ce trebuie sa mulgem un subiect pana nu mai da lapte? Gen stirea despre moartea lui Michael Jackson. De ce trebuia facut atata scandal? Nu ajungea o stire, un reportaj? S-a intins totul, s-a lungit mai mult decat trebuia, s-a dramatizat exagerat de mult, pana s-a si pierdut esentialul - un om a murit.

La cum stau lucrurile in momentul de fata, nu trebuie sa ne miram ca cei mai multi oameni nu stiu sa vorbeasca romaneste corect, darmite sa scrie.Cum poti sa nu stii ca scrii in limba materna? Cum poti sa nu cunosti conceptul de cratima? Educatie 0? Ce e cu sistemul de invatamant de la noi? Cand a decazut atat de tare? Sunt eu printre putinii norocosi care au nimerit un profesor capabil, competent? Ce fac copii la scoala in ziua de azi? Nu invata nimic? Isi etaleaza doar tinutele, telefoanele, fitele? Profesorii nu isi dau silinta deloc? Sunt convinsa ca exista si elevi dornici sa invete care se lovesc de o lipsa de chef a profesorului care intarzie jumatate de ora.. dar despre sistemul nostru de educatie, alta data.

Cum pot unii sa spuna "stiu sa scriu corect, dar scriu destul corect la faculta', nu si pe mess"? Am vazut negru cand am auzit chestia asta. E chiar asa un chin sa scrii corect? Trebuie sa te chinui, sa-ti dai silinta, sa fii mereu atent? Nu pot sa vad lucrurile asa. Pentru mine nu e un chin, e ceva normal... e "parte din mine". E o chestie elementara de bun simt. Scriind corect, te respecti pe tine in primul rand. Arati ca ai un gram de cultura...Trebuie sa explic diferenta dintre ia si i-a, sau si s-au, iar si i-ar? Sunt lucruri elementare. Puneti mana pe o carte de gramatica! Daca nu va place mirosul hartiei, gasiti pe net locuri unde sa invatati. Si nu e doar problema cratimei... Nu stim sa facem acordul intre subiect si predicat, pleonesmele se aud din ce in e mai des, "care este" intra incet-incet in vocabular, "deci" e repetat obsesiv, fi e scris sau doar cu un i sau doar cu doi, "ca si" folosit in loc de "ca" (sensul: in calitate de), "dupa" in loc de "de pe".. si lista poate continua.

Si mai am o problema cu "scrisul messengerian", cu k si y, imposibil de descifrat. Detalii aici.

Nu spun ca eu nu gresesc niciodata, ca scriu si vorbesc exagerat de bine, dar nu fac unele greseli elementare si am bazele gramaticii. Iar daca am vreo nelamurire, intreb, caut...
Nu scriu cu diacritice, mi se pare oarecum incomod. Nu sunt obisnuita cu ele si ma incetinesc destul de tare. Dar acum imi dau silinta sa ma obisnuiesc sa le folosesc, iar peste cateva zile, saptamani, am sa scriu cu diacritice.

Ca punct de plecare, recomand gramatica limbii romane. Pentru greseli frecvente, dexonline.

Ganduri din Microbuz

Iar calatoresc. Merg spre casa. Sunt intr-un microbuz, cu un sofer nervos - claxoneaza de numa-numa ca nu-l lasa unu' sa iasa din parcare. Eh, pare mai irascibil omul de felul lui; vad ca si cu masinuta e nervos. Calca pedadelele alea fara mila. Accelereaza, accelereaza.. franaaaa. Suntem inca in oras, nu trebuie sa fie asa de agitat... ca nu ajuta la nimic. Numai ma streseaza si pe mine pt ca nu-mi pot tine lap-ul in brate bine. Oricum sunt nervoasa azi. Am sa scriu si despre asta, promit. De fapt, scriu in paralel cele 2 posturi, iar pt celalalt am mai multa inspiratie. Dar sa revin la drumul meu... si la impresiile din microbuz. (am scris si din tren, din autobuz)

Sunt o eroina. Am reusit azi chestii imposibile. Nu imi vine sa cred ce am reusit sa fac (iar a franat - incredibil). Continui sa ma mir cum am reusit sa car toate chestiile pe care le-am carat. Ruxacelul cu laptopul - de fapt numai ruxacel nu e la cele 4 kg pe care le are, o sacosa, bonsaiul (bonsi meu va saluta pe toti - nu e suparat nici pt ca ati vrut sa-l fumati, sa faceti foc din el, sa-l aruncati pe fereastra nici pentru alte ganduri rele pe care le-ati avut.) si 2 pungi cu gunoi. (Am oprit sa alimentam, iau si eu o pauza sa-mi curat laptopul. Of.. si am pornit si iar a abuzat soferul de claxon. Foloseste-l dom'le doar cand trebuie sa-l folosesti.) Intre ele, am mai si vorbit la telefon, nu stiu cum am tinut si telefonul cu umarul - da, vorbesc exagerat de mult la telefon, cum am reusit sa inchid usa casei sau ce am facut apoi cu cheile. Cert e ca dupa ce am plecat si m-am urcat cu bagajele intr-un taxi (nu, gunoiul nu l-am luat cu mine, el a ajuns intr-un tomberon) l-am innebunit pe saracul sofer cu rugaminti de a opri putin pana verific eu daca mi-am luat tot. Tot, adica chei, telefon, bani. Daca le am pe astea, pot sa ma descurc in orice conditii. Dupa chei am cautat destul de mult, erau de negasit. In agitatia si ingramadeala creata, nu mai stiam daca le-am lasat in usa sau daca le-am luat, iar daca le-am luat, unde le puteam pune? Le-am gasit dupa cautari indelungate.. tocmai in buzunar.

Am ajuns si in autogara, a venit si masinuta, mi-am pus bagajele in spate, m-am urcat pe locul meu si.. in momentul ala a inceput o ploaie de vara, cu bulbuci. Da, plange Clujul dupa mine :) Stie totusi ca ma intorc curand, asa ca ploaia s-a oprit destul de repede, lasand in urma numeroase balti, care mai de care mai adanci... (au sa diapara in doua saptamani cu siguranta).

Drumul continua, destul de frumos, de lin, de repede, pe acordurile muzicii de la Europa Fm. In momentul asta Belinda Carlise ne canta Cirles in the Sun... E pe aici o pustoaica care vorbeste incontinuu. S-a trezit de 35 minute si nu a tacut deloc. Ii cunosc toti colegii, toti prietenii, iubitii, toata familia. Diriginta lor e ok, dar nu-i duce in excursii, nu-i duce nici la piscina. A devenit rea de cand a suparat-o X, e rea, da-n sensul bun. Marius e atat de frumos, alea 2 colege o enerveaza si-i spun ca e ..tocilara, dar ea nu le baga in seama... Are o voce atat de stridenta, cred ca se aude in tot autocarul. Acum mai si canta. Nu am eu ureche muzicala, dar pot sa-mi dau seama ca nu canta bine. Acum poate sa-i dea inainte cu cantatul, e Puya. Cu piesa asta nu poate sa dea gres... hip-hop poate oricine. Si asculta muzica romaneasca din greu, nu exista piesa romaneasca pe care sa nu o stie. Si iar ajung la mass-media si la influenta asupra copiilor. Asta in postul urmator, promit.

Si drumul meu s-a sfarsit.. si eu am ajuns acasa, la mama, la Gabi, la catel. Am sa pun poze cu Maia, o nebuna de catea "cu personalitate", care nu are stare deloc...

vineri, 11 septembrie 2009

Inspiratie

joi, 10 septembrie 2009

Blog de Oro

miercuri, 9 septembrie 2009

Primul loc de munca

vineri, 7 august 2009

Meditatie

joi, 6 august 2009

(De)Generatia mea

miercuri, 22 iulie 2009

Pentru tine

Urasc...

miercuri, 15 iulie 2009

Leapsa

vineri, 3 iulie 2009

Iritare

Ganduri din Microbuz

Search

Tag Cloud

Archive

Links

Blogs I Follow