Genial

E un filmulet genial. Multumesc Bogdan pt sugestie :)

Read More...

Summary only...

Inspiratie

...Sau lipsa ei.

Am promis acum doua zile ca am sa scriu zilnic timp de aproximativ o luna pe blog. Greu. Foarte greu. Vad ca blogareala numai de dragul blogarelii nu merge la mine. Nu pot sa scriu la comanda. Imi trebuie rabdare si chef. Si nu le am. Pe nici unele. In plus, am si o stare destul de aiurea, de agitatie si neliniste al carei motiv nu il cunosc. Sunt sacaita. Si parca lumea din jurul meu imi alimenteaza starea asta de ciufuzenie.

Intrebam un prieten despre ce sa scriu. Foarte fain si spontan tipul - "scrie despre ce-ti vine". Apa' asta-i problema. Ca nu-mi vine. Ca de mi-ar veni, ar fi foarte tare si m-as bucura. Ca parca prea nu e stilul meu sa scriu numai de dragul de a scrie si de a abera fara sens. Da' hai ca merge. Daca trebuie, trebuie. (Cred ca voi abandona ideea zilele urmatoare). Pornesc astfel in cautarea inspiratiei...

De fapt, ce e inspiratia? De unde vine ea? Inspiratia tine de creatie, nu? De nou, de original si.. de fiecare persoana in parte. Inspiratia apare cand te astepti mai putin, din cele mai marunte lucruri. O floare, o albina, o umbra, toate te pot face sa vibrezi. Sa simti. Un miros, un sunet, o textura iti pot face imaginatia sa zburde si sa ajunga atat mai departe... Ramane problema exprimarii celor traite. Fiecare se exprima altfel. Compozitorul cauta sunetele cele mai alese, scriitorul isi alege metaforele cu grija, pictorul combina nuante pana le nimereste pe cele potrivite. Iar rezultatul creatiei lor, inspira apoi alti oameni. Ne sunt insuflate ganduri diverse, idei.. idei care la randul lor, odata exprimate, pot naste alte idei, pot face alti oameni sa vibreze si sa creeze, sa.. sa viseze. Iar visele au o putere deosebita. Sunt ca un foc care mistuie. Unii oameni isi urmeaza visul cu orice pret. Caractere puternice, vointe de fier, sunt de neoprit din drumul lor. Altii, isi adapteaza visele la nevoile proprii, la realitatea care-i inconjoara. Sunt flexibili, pot schimba un vis cu altul, o idee in alta...

Si uite asa, de la inspiratie se ajunge la vise, de la vise la caractere.. si probabil s-ar putea continua mult. Pentru ca o idee, naste alta idee. Si pentru ca inspiratia e in jurul nostru. Trebuie doar sa stim in ce o putem gasi. Pentru ca, de fapt, inspiratia e in noi. E ceea ce se petrece cand sufletul nostru tresare, vibreaza, reactioneaza. E cea care ne da idei, cea care ne impinge sa visam si care ne da forta sa ne urmam visele.

Aveti aici si o idee foarte faina vis-s-vis de creativitate si inspiratie.

Read More...

Summary only...

Blog de Oro

Patru Acte mi-a facut onoarea de a-mi acorda distinctia de "Blog de Oro". Ii multumesc mult de tot. Sunt extrem de incantata de acest premiu.




Am sa continui obiceiul si am sa:

1. afisez imaginea
2. pun link catre cel care m-a premiat - Patru Acte
   
3. ofer premiul altor 10 bloggeri
4. ii anunt pe cei 10

Premiul merge, in ordine aleatoare, la:

• Groparul - pentru umorul incredibil
  
• Bad Pitzi - pentru ca e asa cum e
• Raluxa - pentru ca e o printesa urbana
  
• Copila Blonda - pentru versurile-n sirop
• Despre El - desi povestea lor s-a terminat
• Curvette - pentru talentul scriitoricesc
• Alex - pentru bune si rele
• Alex - pentru imaginile incredibile
• Ionut - pentru filmele recomandate
• Mercu - pentru ca imi place cum viseaza
  

Read More...

Summary only...

Primul loc de munca

Imi propun de ceva vreme sa scriu pe blog, dar nu pot. Lipsa timpului ma omoara. Si imi e dor de blog*, m-am obisnuit cu el. Pe aici imi expun frustrarile, obsesiile, momentele de dezamagire si fericire... am si momente de autoanaliza...

Si timpul.. unde fuge timpul? Am vazut cum e sa nu mai ai timp de nimic. Cum e sa lucrezi de dimineata pana seara, sa stai in fata unui ecran si sa-ti fuga ochii, sa nu ai spor, sa nu ai inspiratie, sa mearga toate rau.

Am vazut si ca productivitatea mea cea mai mare e dimineata. Ca atunci dau eu randament, ca sunt in stare sa lucrez si bine si cu spor, dar doar dimineata. Si nu 8-9-10 ore. Ci maxim patru. Acomodarea cu programul de 8-9-10 ore a fost criminala. Iar cand in sfarsit m-am obisnuit, s-a terminat. S-a terminat practica. Si nu mi-a parut rau ca ma mai pot bucura de o luna de vacanta. Probabil ultima. Si cand ma gandesc ca voi face asta pana la 60 de ani... Chiar asa mult? Trist.

Am invatat multe. A fost o experienta noua. O perioada cu bune si rele. Am castigat experienta. Si am cunoscut oameni noi. Oameni care m-au impresionat si de la care as avea ce sa invat. Oameni tineri, frumosi, buni, capabili, competenti... care m-ar putea ajuta sa cresc. Cu care se poate vorbi pe mai multe teme, nu doar despre serviciu. Am vazut ca nu sunt atat de entuziasmata ca ei si m-am gandit ca probabil am o problema. Sau probabil ca nu. Probabil ca ei s-au obisnuit deja. Eu am reusit abia spre sfarsit. Inceputul a fost criminal. Ajungeam acasa si nu eram in stare sa fac nimic. Ma asezam pe canapea si imi era greu sa ma ridic sa ajung in bucatarie, sa mananc. Nu am mai vrut sa aud de calculator apoi. De stat pe mess, de citit mailuri, de bloguit - de nimic ce implica calculatorul. Pana si sunetul ventilatorului a ajuns sa ma deranjeze. Muzica ma deranja. Linistea, la fel. Nu-mi mai gaseam locul. Si trebuia sa plec de acasa. Trebuia sa ies din mediul acela, unde nu ma atragea decat patul si care ar fi putut sa devina bolnavicios. Si plecam. Ma duceam, contrar obiceiului meu, pe jos. Si ajungeam.. unde ajungeam.
Clujul continua sa fie pentru mine un refugiu, un loc unde ma bucur pur si simplu si unde gasesc mereu ceva nou, placut, care ma atrage si ma incanta. L-am redescoperit cu ocazia plimbarilor lungi, la fel de incantator, de linistitor si de agitat in acelasi timp.

Simteam "nevoia de oameni" si totusi imi doream sa fiu singura. Asa ca agitatia din jurul meu era buna. Pana la un punct. In functie de ceea ce ai nevoie, alegi diferite zone. Uneori ma cuprindea singuritatea si trebuia sa ies din starea care nu aducea nimic bun. Alteori asa-mi limpezeam gandurile. Dupa orele petrecute la birou, eram atat de incarcata, de uzata parca, desi nu era chiar atat de mult si de complicat. Nu-mi explic nici acum de ce ma simteam asa. De ce totul era atat de negru. Imi placea si nu prea ceea ce faceam. Ma bucuram sa invat unele lucruri noi. Sa fac diferite taskuri. Sa iau contact cu alte tehnologii. Sa invat si sa experimentez.

Privind inapoi, a fost o experienta. Ca orice experienta, a avut si plusuri si minusuri. Trebuie doar sa invat sa le observ pe amandoua, sa le asez in balanta si sa incerc sa echilibrez, chiar sa ies pe plus cu cele bune. Asta pentru binele meu. Pentru ca o viata intreaga voi lucra si trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul, sa incerc sa fac totul cat mai placut posibil...



* Si ca o promisiune, pana la 1 octombrie voi scrie zilnic pe blog. Pentru ca-mi place. Pentru ca am ce spune. Pentru a recupera momentele pierdute.

Read More...

Summary only...